Stoican: Dinamo nu a fost cu nimic mai prejos decât Steaua

Stoican: Dinamo nu a fost cu nimic mai prejos decât Steaua
Publicat: 18/04/2014, 08:59
Actualizat: 18/04/2014, 09:07

„A fost un meci echilibrat, dar Steaua a meritat accederea în ultima fază a competiției. Am în componență jucători care pe lângă caracter au și inimă și determinare și sunt mândru să îi antrenez. În al treilea rând, faptul că avem o asemenea galerie e mai mult decât îmi trebuie. A fost o coregrafie senzațională și sper ca în curând să ne ridicăm la nivelul fanilor. Când ai asemenea suporteri nu îți mai trebuie nimic. (…) Au fost momente când și Steaua a avut situații, dar și noi. Dinamo nu a fost cu nimic mai prejos decât Steaua. Azi nu a fost nicio diferență”, a spus Stoican.

Flavius Stoican a precizat că în opinia sa Dinamo va avea șanse să se bată la titlu sezonul viitor, „cu astfel de jucători care vor crește”. „Dar până la vară vreau să ne atingem obiectivul, locul 4. (…) I-am analizat pe cei de la Steaua și am observat că au probleme mari când fundașii laterali urcă și m-am gândit că Rotariu și Lazăr pot profita de spațiile libere pentru că pe zona centrală nu prea aveam șanse. Astfel, m-am gândit că putem profita măcar o dată în prima repriză. Iar în a doua să risc cu doi atacanți. A fost prea târziu a a doua repriză, când am încercat să riscăm”, a afirmat tehnicianul.

Formația Steaua a terminat la egalitate, joi seară, pe Arena Națională, scor 1-1 (1-0), cu echipa Dinamo, în manșa secundă a semifinalelor Cupei României – Timișoreana, și s-a calificat în finala competiției cu scorul general de 6-3.

În tur, la 27 martie, Steaua s-a impus cu scorul de 5-2.

Pe Arena Națională, golurile au fost marcate de Matei ’86 pentru Dinamo și Tănase ’22 pentru Steaua.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Jocul lui Darwin: Cum a ajuns un fost gamer de 20 de ani unul dintre...
Anunț viral | Un clujean oferă cazare gratuită și mâncare, într-o vilă la munte. Are...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
A murit soția antrenorului de la FC Voluntari, Florin Pîrvu! Oana Alina avea doar 47...
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Palatul Kensington, anunț de ultimă oră despre Kate Middleton. Scenariul de care se temeau cu...
I-a recidivat CANCERUL Soția președintelui, în stare de șoc: se retrage din viața publică
Motivul pentru care se ieftinesc benzina și motorina. De la 1 iulie se schimbă lucrurile:...
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp...
Anumiți angajați vor avea parte de mai multe zile de concedii în 2024: Noul proiect...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
Ungurii au descoperit petrol lângă Budapesta. Anunţul companiei MOL
Cel mai BOGAT om din istoria lumii! Era african și avea un imperiu de...
Obligatoriu pentru toți șoferii care fac ITP. Ce trebuie să facă înainte de inspecția tehnică
Directiva care i-a înnebunit pe oameni. De ce nu se mai rup capacele sticlelor
EXCLUSIV | Unde au dormit Vlad Gherman și Oana Moșneagu cu o noapte înainte de...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Bunica Gherghina, cocoțată în cireș! Cum a reacționat nepoata sa când a văzut-o pe femeia...
Ana Baniciu, în lacrimi după ce s-a mutat în casă nouă: ”Plânsă toată”
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Cât costa biletele de avion vara aceasta și unde vor pleca cei mai mulți români?
×